Oricât de întuneric e noaptea,oricât de rece e îmbrățișarea ce mă cuprinde,mă rog la Dumnezeu,pentru sufletul meu în câmpul de bătălie al vieții.
Atunci când gloanțele trec pe lângă urechi,pentru câteva secunde,oprești timpul.În acel moment,mintea ta se teleportează pe peronul unei gari,și începi să privești cum mașinile pline cu amintiri,trec pe lângă tine.E ciudat,când străbați pădurea,te gândești că te dor picioarele,îți e sete,foame,iar armele sunt prea grele.Plângându-ți de milă,ochii tăi văd doar suferința,dar atunci când gloanțele îți spune Haka(cântec-dand al triburilor maori,e un strigăt de luptă) la ureche,duci dorul taceri,iar sufletul îți aruncă imaginile drumui.E ciudat,cum atunci când îți vezi tovarășul de luptă,străpuns de plumb și cupru,regreți că nu i-ai oferit mai multe clipe,mai multă atenție,mai multă înțelegere,mai multe zâmbete.
Alergând prin glod,cu pușca-n mână,panica și adrenalina te-a cuprins.Începi să pierzi noțiunea timpului,zilele arătând la fel,nopțile asemenea. Obosit de atâta luptă,cuprins de dor,cuprins de teamă,te cuprinde gândul să arunci la pământ arma,să îți pui mâinile la ceafă și să te lași capturat de destin.Dar imediat ce privești cerul,îți dai seama că mai ai un gram de putere,iar arma nu cunoaște pământul,ci doar mâinile și sufletul ce o țin.
Vântul îți mângâie fața obosită dar cu urme de speranță,și te pregătești de o nouă zi,o nouă luptă,împotriva inamicului etern:viața.
Pareri mania 